Unirii Events Hall este o locatie noua pentru mine. Asta pentru ca nici nu este din Bucuresti. Imi place sa descopar locuri noi, oameni noi. Cu Simona si Eugen a fost putin altfel. De fapt foarte diferit de ce mi s-a intamplat pana acum. De la prima noastra intrevedere s-a creat o atractie puternica intre noi. Ne-am potrivit in foarte multe aspecte, chiar si in afara jobului pe care aveam sa-l prestez pentru ei. Am simtit ca din acel moment putem deveni prieteni adevarati, fara a astepta sa treaca nunta pentru a vedea cum decurg lucrurile intre noi. Si nu m-am inselat deloc.

Astfel de nunti sunt foarte usoare pentru mine pentru ca ma simt ca si cum as fi la un party foarte lung intre prieteni. La astfel de evenimente nu exista acea presiune specifica fotografului de la fiecare eveniment. Emotiile intervin doar in momentul in care se livreaza fotografiile. Asta am simtit inca de cand am intrat in casa parintilor Simonei – plina de fete (domnisoare de onoare). Amuzat, imi aduc aminte ca am intrat in camera unde aveau loc pregatirile si, vazand ca aproape nu era loc sa intru de cate fete erau pe metrul patrat, am dat sa ies – si de rusine ca nu cunosteam mai pe nimeni si pentru ca m-a incercat un usor sentiment claustofobic.

Despre cei doi prieteni ce pot spune… Doi oameni cum greu poti gasi in ziua de azi – foarte calzi si prietenosi, extrem de sensibili, caci asta ne-a legat cel mai mult si foarte generosi unul cu celalalt, cat si cu mine. Desigur, am avut loc rezervat la masa alaturi de prietenii lor. Apropo de prieteni, dupa ce am semnat contractul cu Simona si Eugen, am descoperit ca avem si prieteni comuni – Mona si Dragos – clientii mei din primul an in care am fotografiat nunti. Nici pe ei nu am cum sa-i uit vreodata pentru ca sunt facuti din acelasi aluat si, de asemenea, mi-au marcat la randul lor cariera cu un gest nemaintalnit de atunci (ei nu cred ca stiu la ce ma refer).

Nunta lor a fost condimentata cu de toate – emotie – multa emotie, prieteni – foarte multi prieteni ai celor doi frumosi, muzica buna si decoruri de poveste.

Va fi poate unul dintre cele mai complete evenimente pe care le-am facut pentru ca am avut parte de toate – cununie civila, sedinta foto minunata la munte, nunta, sedinta foto in Praga.

Legat de Praga, ca sa intelegeti cat de frumosi sunt cei doi, imi aduc aminte ca la fiecare aparitie pe care o aveam in public, cei doi starneau ropote de apalaude ale sutelor de turisti prezenti peste tot in oras. Si credeti-ma, Praga este plina de miri si mirese de toate natiile, dar nu am vazut sa se mai manifeste cineva asa cum au facut-o fata de ei.

Si ca tot vorbim de sedinte foto, anul acesta mi-am promis sa ma mobilizez si sa ies mai mult din Bucuresti pentru a avea cadre cat mai diverse si mai interesante. Asa am si facut, de trei ori, numai ca la fiecare dintre ele m-a urmarit un ghinion teribil – la doua dintre ele a plouat aproape continuu, iar la Praga nu am vazut soarele la fata pana in ultima zi cand am si plecat.

As putea sa va povestesc pana maine despre amintirile care mi-au amprentat memoria, legat de ei, de Praga, de prietenii lor, despre cateii lor. Dar nu o voi mai face. Voi visa singur la toate acestea. Va invit doar sa vedeti una dintre cele mai complete nunti de pana acum.

Daragii mei prieteni, va dedic din suflet fiecare imagine. In fiecare dintre ele veti gasi o parte din voi, prietenii si cei dragi voua, povestea voastra, o parte mare din mine.

Va imbratisez cu drag,

Marian Cristea

Simona_Eugen_Postare_001 Simona_Eugen_Postare_002 Simona_Eugen_Postare_003 Simona_Eugen_Postare_004 Simona_Eugen_Postare_005 Simona_Eugen_Postare_006 Simona_Eugen_Postare_007 Simona_Eugen_Postare_008 Simona_Eugen_Postare_009 Simona_Eugen_Postare_010 Simona_Eugen_Postare_011 Simona_Eugen_Postare_012 Simona_Eugen_Postare_013 Simona_Eugen_Postare_014 Simona_Eugen_Postare_015 Simona_Eugen_Postare_016 Simona_Eugen_Postare_017 Simona_Eugen_Postare_018 Simona_Eugen_Postare_019 Simona_Eugen_Postare_020 Simona_Eugen_Postare_021 Simona_Eugen_Postare_022 Simona_Eugen_Postare_023 Simona_Eugen_Postare_024 Simona_Eugen_Postare_025 Simona_Eugen_Postare_026 Simona_Eugen_Postare_027 Simona_Eugen_Postare_028 Simona_Eugen_Postare_029 Simona_Eugen_Postare_030 Simona_Eugen_Postare_031 Simona_Eugen_Postare_032 Simona_Eugen_Postare_034 Simona_Eugen_Postare_035 Simona_Eugen_Postare_036 Simona_Eugen_Postare_037 Simona_Eugen_Postare_038 Simona_Eugen_Postare_039 Simona_Eugen_Postare_040 Simona_Eugen_Postare_041 Simona_Eugen_Postare_042 Simona_Eugen_Postare_043 Simona_Eugen_Postare_044 Simona_Eugen_Postare_045 Simona_Eugen_Postare_046 Simona_Eugen_Postare_047 Simona_Eugen_Postare_048 Simona_Eugen_Postare_049 Simona_Eugen_Postare_050 Simona_Eugen_Postare_051 Simona_Eugen_Postare_052 Simona_Eugen_Postare_053 Simona_Eugen_Postare_054 Simona_Eugen_Postare_055 Simona_Eugen_Postare_056 Simona_Eugen_Postare_057 Simona_Eugen_Postare_058 Simona_Eugen_Postare_059 Simona_Eugen_Postare_060 Simona_Eugen_Postare_061 Simona_Eugen_Postare_062 Simona_Eugen_Postare_063 Simona_Eugen_Postare_064 Simona_Eugen_Postare_065 Simona_Eugen_Postare_066 Simona_Eugen_Postare_067 Simona_Eugen_Postare_068 Simona_Eugen_Postare_069 Simona_Eugen_Postare_070 Simona_Eugen_Postare_071 Simona_Eugen_Postare_072 Simona_Eugen_Postare_073 Simona_Eugen_Postare_074 Simona_Eugen_Postare_075 Simona_Eugen_Postare_076

Leave A

Comment

Eugen
20/06/2015
m-ai lasat masca. pur si simplu impresionant. reflecta in cel mai mic detaliu toata trairile intense din aceasta nunta. numai un om foarte sensibil poate surprinde toate aceste aspecte. pozele tale au glas, au intensitate si ascund sentimente puternice. esti un fotograf genial, un prieten de nadejde. jos palaria pentru tot ce ai facut. sunt cu adevarat fascinat si recunoscator pentru munca ta. sa ramai la fel cum esti acum. te pretuim enorm. ps: cu Marian chiar nu conteaza daca e soare afara sau nu. am fost total increzatori ca pozele pot iesi bine si fara globul de foc, iar Marian a demonstrat inca o data ca poate fascina si in conditii de lumina mai putin propice unor astfel de evenimente. cu drag, Eugen
20/06/2015
Dragii mei Simona si Eugen... Va multumesc pentru ca v-ati deschis sufletele pentru mine! Va multumesc pentru ca m-ati acceptat ca si prieten! Va multumesc pentru increderea acordata! Sper ca aceste fotografii sa va aduca aminte toata viata despre momentele acelei zi si, desigur, de prietenia noastra. Va imbratisez cu drag si astept sa ne vedem cat mai curand. :)